miercuri, 29 aprilie 2009

Un medic de pe o ambulanţă ieşeană şi-a abandonat pacienta pentru că îşi terminase tura

A lăsat pacienta să aştepte un alt echipaj de ambulanţă pentru că şi-a terminat programul. Este vorba despre un medic de pe o ambulanţă ieşeană care şi-a abandonat bolnava, o femeie în vârstă de 80 de ani, pentru că îşi terminase tura de zece minute. Medicul, care se afla la domiciliul bătrânei nu a mai avut răbdare să aştepte al doilea echipaj care să ducă bătrână la spital.

Medicul şi-a justificat gestul prin faptul că nu era vorba despre un caz grav, ci despre o consultaţie pentru hipertensiune arterială cu suspiciune de atac vascular cerebral, motiv pentru care a şi chemat un alt echipaj pentru transportarea bolnavei la spital.

Însă, nu a mai aşteptat încă zece minute până la sosirea celuilat echipaj, fiind convins de faptul că nu mai este necesară prezenţa sa şi în plus terminase şi programul de lucru.

Doctorul spune în sprijinul său că pacienta nu a necesitat nici în timpul transportului perfuzii sau tratament, femeia ajungând pe picioarele ei la spitalul de neurochirurgie.

Starea bolnavei este bună, medicii de la Spitalul de Neurochirurgie vorbind despre modificări vasculare caracteristice vârstei.

Reprezentanţii familiei nu au de gând să facă reclamaţie.

Totuşi, conducerea serviciului de ambulanţă critică felul cum a acţionat medicul, spunând că indiferent de starea pacientului, doctorul nu ar fi trebuit să îl lase singur şi trebuia să aştepte sosirea echipajului chemat.

Ancheta care a fost demarată va stabili dacă este un caz de etică medicală.

Sursa: http://www.realitatea.net/un-medic-de-pe-o-ambulanta-ieseana-si-a-abandonat-pacienta-pentru-ca-isi-terminase-tura_507746.html

marți, 28 aprilie 2009

"Ne-a nenorocit copilul!"

Carmen si Alexandru Stanciu, parintii unei fetite de numai cinci luni, sustin ca din cauza doctoritei Mihaela Margaritescu copila lor a fost la un pas de moarte.
"Bianca s-a nascut pe 10 decembrie la Spitalul C.F. 2. A fost o nastere normala, la termen, doar ca era cam mare. Avea 4,860 kg si 53 cm. In timpul expulziei s-a blocat la umeri, iar medicii nu au reusit sa-i rupa clavicula ca sa o scoata. Au tras-o de cap si i s-a declansat o hemoragie cerebrala. Ne-a nenorocit copilul. Sunt sigur ca era un copil sanatos daca medicii ii faceau sotiei cezariana", ne-a spus tatal fetitei. La scurt timp, lichidul cefalorahidian i s-a acumulat excesiv in membranele creierului ceea a dus la cresterea progresiva a cutiei craniene. Cele cinci luni de viata le-a petrecut numai prin spitale. La nastere, perimetrul capului fetitei era de 35 de cm, iar la sfarsitul lunii trecute ajunsese la circa 45 de cm. Pentru aceste suferinte, familia bebelusului ii cere explicatii doctoritei Mihaela Margaritescu care a asistat si a condus echipa medicala la nastere. Parintii au reclamat-o si la Colegiul Medicilor din Bucuresti.
Reporterii CANCAN au incercat sa o contacteze telefonic pe dr. Margaritescu, dar aceasta nu a fost de gasit.

Sursa http://www.cancan.ro/2009-04-28/Ne-a-nenorocit-copilul.html

duminică, 26 aprilie 2009

Şapte copii, intoxicaţi în Spitalul de Pediatrie din Piteşti după o deratizare

Şapte copii internaţi la Spitalul de Pediatrie din Piteşti s-au intoxicat cu substanţe chimice, după ce saloanele în care stăteau au fost deratizate. Copii au fost mutaţi în timpul procedurii dar au fost aduşi înapoi mult prea devreme şi au inhalat mirosul lăsat de substanţele nocive. Părinţii lor vor să facă o reclamaţie la Ministerul Sănătăţii. Conducerea spitalului a refuzat să vină să le dea vreo explicaţie.


Procesul de deratizare la etajul şase al Spitalului de Pediatrie din Piteşti a început vineri. Cadrele medicale au cerut mutarea copiilor bolnavi în alte saloane doar că micuţii au fost aduşi înapoi doar după trei ore. Părinţii spun că în saloanele încă persista mirosul substanţelor folosite, iar a doua zi micuţii au început să se simtă rău.

Părinţii au aşteptat , în zadar, o explicaţie de la conducerea spitalului. Nimeni din conducere nu a venit duminica la serviciu ca să explice nefericitul incident. Fără nicio altă soluţie, oamenii au cerut explicaţii medicilor de gardă care nu le-au putut răspunde. Cert este că acum micuţii sunt trataţi nu numai pentru bolile cu care au ajuns la spital, ci şi pentru intoxicaţie. Părinţii spun că, în zilele următoare, vor trimite o reclamaţie chiar la Ministerul Sănătăţii.

Sursa: http://www.antena3.ro/stiri/romania/sapte-copii-intoxicati-in-spitalul-de-pediatrie-din-pitesti-dupa-o-deratizare_70158.html

marți, 21 aprilie 2009

Se intoarce la spital, dupa ce a nenorocit un copil

Mama micutului Sebastian, care nu vede, nu aude si se hraneste printr-un tub, a pierdut procesul cu asistenta care i-a distrus viata baietelului sau.



Contestatia Alinei Lungu impotriva deciziei Ordinului Asistentilor Medicali, care o suspendase pe asistenta vinovata, pentru un an, a fost respinsa recent de magistratii Judecatoriei Sectorului 5.
Mama baietelului asfixiat la nastere de cordonul ombilical ceruse ca asistenta Silvia Rosca sa nu mai poata profesa niciodata, iar Rosca solicitase reducerea perioadei de suspendare. Judecatorii au respins si contestatia asistentei, dar decizia nu mai are niciun efect, pentru ca interdictia de a se intoarce la Spitalul Universitar a expirat la 22 februarie 2009.
Silvia Rosca a lasat gravida nesupravegheata, ajungand in sala de nasteri cu 45 de minute intarziere. Sebastian s-a nascut pe 3 august 2007 cu creierul insuficient oxigenat, iar medicii i-au prezis un viitor sumbru.

Sursa: http://www.cancan.ro/2009-04-21/Se-intoarce-la-spital-dupa-ce-a-nenorocit-un-copil.html

vineri, 10 aprilie 2009

Doi tineri din Bacău susţin că fetiţei lor i-a fost ruptă clavicula la naştere

Un nou-născut a stat cinci zile la maternitatea din Bacău, cu clavicula ruptă fără să fie consultat de un medic. În cele din urmă, la insistenţele mamei, micuţa a fost consultată de un ortoped. Acum copila are umărul imobilizat cu bandaje, iar părinţii au făcut o reclamaţie la Colegiul Medicilor împotriva medicului care a asistat la naştere.

Ioana a născut natural, la începutul lunii, o fetiţă de 3 kilograme şi 600 de grame care a primit nota 10 de la medicul obstetrician.

"Am observat că avea o vânătaie pe umăr, iar în momentul în care o atingeam plângea foarte tare. A zis că nu, nu e nimic. Nu e nimic, pur şi simplu", a declarat Ioana Apostu Gâţu, mama bebeluşului.

Tânăra a încercat zile în şir să le atragă atenţia medicilor asupra stării fetiţei sale.

"Soţia mea m-a sunat după 3 zile că numeni nu se interesează şi nimeni n-are grijă şi copilul e fracturat", a precizat Vasile Apostu Gâţu, tatăl.

Abia după cinci zile şi după ce părinţii au făcut o reclamaţie la Colegiul Medicilor, fetiţa a fost consultată de un ortoped care a constatat că are clavicula fracturată de la naştere. Obstetricianul acuzat de părinţi că i-a rupt umărul copilei spune însă că astfel de accidente sunt relativ frecvente, opinie susţinută şi de alţi specialişti.


"Este o fractură care apare relativ frecvent, de cele mai multe ori la naşterea naturală. Această claviculă se vindecă foarte repede, foarte bine, nu lasă sechele", a spus Mihai Călinescu, medic primar chirurgie pediatrică.

Colegiul Medicilor Bacău urmează să analizeze plângerea primită şi să decidă dacă va face o anchetă la Maternitate.

Sursa: http://www.realitatea.net/doi-tineri-din-bacau-sustin-ca-fetitei-lor-i-a-fost-rupta-clavicula-la-nastere_492986.html

marți, 7 aprilie 2009

Ancheta la Spitalul Elias in cazul copilului de cinci luni cu paralizie cerebrala

Colegiul Medicilor din Bucureşti a început ancheta cazului de la Spitalul Elias din Bucureşti, în care doi medici au fost reclamaţi de părinţii unui băieţel de cinci luni diagnosticat cu un grav handicap şi paralizie cerebrală, în urma unor leziuni survenite la naştere, scrie NewsIn.

"În aproximativ două săptămâni vom avea şi rezultatul anchetei. Avem experţi care se vor deplasa şi la Spitalul Elias, pentru a analiza problema de acolo. În funcţie de mersul anchetei, vor fi chemaţi la audieri părinţii şi echipa medicală implicată", a precizat, pentru NewsIn, preşedintele Comisiei de Jurisdicţie şi Disciplină a Colegiului Medicilor Bucureşti, prof. dr. Vladimir Beliş.

După o sarcină cu o evoluţie normală, Camelia Mărciulescu l-a născut pe Mihnea, pe 19 octombrie 2008. Naşterea, care a avut loc după 14 ore de travaliu, a fost asistată de medicul ginecolog Dan Tutunaru, de la Spitalul Elias din Bucureşti. "Nu mi s-a făcut nici măcar o ecografie, în condiţiile în care travaliul a durat 14 ore, iar dilataţia a fost forţată. Consider că o ecografie ar fi fost relevantă, în cazul în care nu am avut o naştere uşoară, iar medicul a observat că sunt probleme", susţine Camelia Mărciulescu.


Potrivit mamei, medicul şi-a dat seama că naşterea nu poate decurge normal şi a avut intenţia să facă operaţie cezariană, dar a renunţat din cauză că doar şeful de secţie poate aproba astfel de intervenţii. "Doctorul Tutunaru mi-a spus că a vrut să îmi facă cezariană, dar i-a fost silă să îi ceară permisiunea şefului lui de secţie, medicul Radu Vlădăreanu, pentru că se aştepta la un refuz din partea acestuia, cum s-a întamplat şi în alte cazuri când a avut nevoie", a precizat mama lui Mihnea.


Contactat telefonic, dr. Dan Tutunaru afirmă că nu a greşit profesional în timpul naşterii şi că o ecografie nu ar fi relevat cordonul ombilical în jurul gâtului copilului. "Să hotărască cei de la Colegiul Medicilor dacă am greşit sau nu. Astfel de cazuri sunt frecvente şi nu este vina medicilor", a spus Tutunaru.


Unul dintre medicii români cu vastă experienţă în domeniu, prof. dr. Bogdan Marinescu, directorul Maternităţii Giuleşti din Bucureşti, spune că o astfel de situaţie ar fi putut fi evitată cu ajutorul unei ecografii. "În cazul în care copilul avea cordonul ombilical în jurul gâtului, ar fi putut fi depistat cu ajutorul ecografiei doppler (n.r. - o investigaţie care măsoară fluxul sangvin în anumite regiuni anatomice ale fătului)", a declarat, pentru NewsIn, prof. dr. Bogdan Marinescu.


Mihnea s-a născut sugrumat de cordonul ombilical şi, imediat după naştere, a intrat în hipoxie (scăderea nivelului de oxigen din sânge). Potrivit mamei, medicii l-au resuscitat cu greu şi i-au comunicat abia după cinci zile că băieţelul este în comă. “În afara medicului Tutunaru, am reclamat-o la Colegiul Medicilor şi pe doamna doctor Damian, neonatologul care l-a resuscitat pe Mihnea. Consider că, de teama unei anchete, a preferat să îl resusciteze până când a avut puls şi să mi-l dea aşa, paralizat cerebral şi cu epilepsie. Practic, copilul meu nu are în cutia craniană decât un lichid şi nu are nicio şansă de recuperare. Medicii spun că va trăi, însă nici măcar nu îşi va putea conştientiza propria existenţă”, mai spune mama lui Mihnea.


Mama micuţului susţine că unii medici au afirmat că boala lui Mihnea are o cauză genetică. „Pentru că m-au văzut atât de hotărâtă să depun plângere la Colegiul Medicilor, mi-au spus că boala a fost transmisă genetic. Dar le-am arătat că analiza 4D, pe care am făcut-o la 27 de săptămâni, demonstrează clar că Mihnea avea creierul dezvoltat şi nu exista nicio problemă din punctul ăsta de vedere. Acum, pur şi simplu, creierul lui parca s-a topit", a precizat mama băieţelului de cinci luni.


Părinţii lui Mihnea au depus şi o plângere penală împotriva echipei medicale din secţia de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Elias care a asistat naşterea şi aşteaptă răspuns şi din partea autorităţilor.

Sursa: http://stiri.rol.ro/content/view/249654/2/

vineri, 3 aprilie 2009

Acuzaţie de malpraxis în tratamentul unei fete de 10 ani

Mama unei paciente reclamă că fiica sa a fost tratată greşit de către un medic neuropsihiatru din Galaţi fapt ce a dus la intrarea copilului în comă timp de opt ore.

Medicul neuropsihiatru acuzat de malpraxis se numeşte Carmen Şchiopu, din Galaţi, iar acuzaţiile de tratamentul greşit se referă la indicaţiile medicale oferite în timpul unei consultaţii în propriul cabinet medical. Ana Paraschiv, mama unei fetiţe de 10 ani, reclamă că în urma tratamentului prescris pentru o simplă durere de cap, fiica sa ar fi intrat în comă.

„Fata avea dureri de cap şi am fost cu ea şi la Bucureşti apoi am venit la doamna doctor Carmen Şchiopu. Mi-a spus că îi dă dumneaei nişte pastile de nu mai are niciodată probleme. Numai că apoi fata a avut stări de somnolenţă apoi a intrat în comă. Cred că i se trage de la Deparkin, unul dintre medicamentele prescrise, poate a fost doza prea mare pentru un copil. Cel puţin aşa mi-au spus medicii de la Spitalul de Copii, cei care au scos-o din comă”, a declarat Ana Paraschiv. Fata, pe nume Laura Cristiana Paraschiv, a stat în comă aproape opt ore.

Colegiul Medicilor Galaţi a început o anchetă în acest caz. Medicul implicat în acest caz, Carmen Şchiopu, susţine la rândul său că nu a făcut niciun fel de eroare medicală şi consideră că, fie mama i-a administrat fetiţei un dozaj prea mare, fie copila a luat accidental o doză suplimentară.

Sursa: http://stiri.mediatica.ro/content/view/2487/119/

O fetiţă de 13 ani din Prahova a murit după ce a fost operată de apendicită

O fetiţă de 13 ani din oraşul prahovean Mizil a murit la zece minute după ce a fost operată de apendicită. Aceasta a făcut stop cardio-respirator. Părinţii au acuzat medicul anestezist că le-a omorât copilul, despre care au spus că era perfect sănătos.

"Eu cred că i-au făcut prea multă anestezie. Fata era vânătă şi nu făcea decât să se vaite, îşi trăgea sufletul şi a murit în braţele mele", a declarat Filoftea Aron, mama fetei.

Medicii au spus că operaţia a decurs bine şi nu ştiu ce a dus la stopul cardio-respirator. "Operaţia a decurs bine, anestezia bine. La zece minute după ce a fost scoasă din sala de operaţie a făcut stop cardio-respirator şi a decedat. Probabil de la substanţa anestezică, dar până nu vin rezulatele de la medicul legist, nu ştim adevărul", a afirmat doctorul Romeo Mărgărit.

Părinţii fetei au făcut deja o plângere la Direcţia de Sănătate Publică Prahova. Cercetări vor face şi cei de la Colegiul Medicilor, pentru că rudele fetiţei vor depune şi aici o reclamaţie.

Fetiţa fusese internată luni la Spitalul din Mizil, iar marţi a fost supusă intervenţiei chirurgicale care i-a fost fatală.

Sursa: http://www.realitatea.net/o-fetita-de-13-ani-din-prahova-a-murit-dupa-ce-a-fost-operata-de-apendicita_486421.html

Malpraxis la maternitatea din Lugoj? Complicatii severe dupa o nastere




Durere si revolta amara, la adresa unui medic de la maternitatea din Lugoj. Rudele unei femei care a nascut prin cezariana un baietel il acuza pe doctor ca a neglijat pacienta.

Dupa ore lungi de asteptare pe la usi apropiatii au vazut cum tanara este dusa pe targa, plina de sange, la un alt spital. Acum este la reanimare in Timisoara. Cumplit e ca are o sansa la un milion sa scape cu viata.

Ramona are 29 de ani si a ajuns ieri dimineata la maternitatea din Lugoj. Era bine, povestesc ai ei, iar aseara la ora 19, a fost dusa in sala de operatie. A nascut dupa un sfert de ora. Apoi a inceput calvarul. Timp de trei ore apropiatii au stat incordati pe holuri asteptand sa vina un doctor si sa le spuna in ce stare sunt mama si copilul. In loc sa auda asta au vazut cum Ramona este scoasa pe targa, cu perfuzii, si urcata intr-o salvare.

Disperate, rudele l-au cautat pe ginecolog prin toata maternitatea.

Cu greu, o asistenta il localizeaza pe medic, iar acesta accepta sa vorbeasca doar prin telefon, desi se afla in spital.

Sotul Ramonei n-a mai dormit de ieri dimineata. Teama ii ingheata sufletul. Se roaga sa nu ramana singur cu cei doi copii.

Conducerea maternitatii din Lugoj a refuzat sa comenteze cazul. Sotul Ramonei intentioneaza sa faca reclamatie la Colegiul medicilor.

Sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/malpraxis-la-maternitatea-din-lugoj-complicatii-severe-dupa-nastere.html